duminică, 29 ianuarie 2017

Fericirea zilelor de acasa…

...am descoperit-o dupa ce am realizat ca definitia casniciei fericite (vazuta in reclame probabil) in care  “eu  sterg praful si el da cu aspiratorul, eu spal vasele si el le pune la loc” nu se potriveste cu realitatea.
Unele sarcini casnice care sunt caracteristice doar femeilor nu prea pot fi duse la capat de catre un barbat, oricat de dragut si muncitor ar fi el.
  A trebuit sa recunosc ca de fapt, sotiorul meu drag respecta foarte bine ordinea fireasca a indatoririlor din familie si face exact ce trebuie sa faca un barbat: se ocupa de afacearea lui si castiga bani ca sa intretina familia noastra.

“Viata acestei lumi este alcatuita din doua loturi: treburile obstesti si treburile casnice. Dumnezeu a facut doua parti: femeii i-a dat indrumarea casei, barbatului, toate treburile statului...
...femeia nu poate manui arma - ea poate sa tina si sa chiverniseasca asa cum se cuvine toate cele casnice. Ea nu-si poate da intotdeauna parerea intr-o problema obsteasca, ci numai in camin, unde, de atatea ori este mai buna decat barbatul. Ea nu poate indruma cum se cuvine treburile Statului, dar poate creste, cuviincios, copiii. Poate vedea preluarile servitorilor, le poate supraveghea treaba, dand barbatului toata linistea, despovarandu-l de orice grija dinlauntru. Poate avea grija camarii, pregatirea meselor, intretinerea vesmintelor si toate celelalte treburi de care nu se cade a se indeletnici barbatul. Inca un semn al intelepciunii si-a oranduirii dumnezeiesti este si acesta ca acela care-i in stare de a face lucrarile insemnate, sa nu le poata face pe cele mai mici, in care se arata neindemanatic, ca, in felul acesta, femeia sa aiba un rost insemnat.”
Sf. Ioan Gura de Aur

Am inteles ca lucrurile nu stau deloc asa cum ni le impune societatea zilelor noastre care ne convinge sa luptam cu inversunare pentru egalitatea cu barbatii, uitand de adevarata noastra menire.
Am inceput si eu sa ma ocup de afacerea mea, adica de CASA. Acum fiecare isi are agenda lui, a mea este cu planificarile treburilor casnice, a lui e plina cu notite despre clienti si  eventuale intilniri, el pregateste oferte de vanzari, eu pregatesc feluri de mancare ca sa il suprind, el cauta metode eficiente pentru a-si dezvolta firma, eu caut retete si trucuri pentru intretinerea casei.
Asa am descoperti zilele fericite de acasa… cu dimineti in care admir in liniste rasaritul. Cu mic dejun cald si aromat, pregatit cu toata dragostea. Zilele in care imi fac rutinile si planificarile. Zile in care stiu ca sotiorul meu va manca la pranz din pachetelul pregatita de mine. Zile in care ma aranjez si port rochite draguta chiar daca sunt acasa. Zile in care ma invart vioi prin toate camerele, asa incat pe la 11 sa am deja curatenia facuta. Zile fericite sunt acele in care am calcat camasi pentru El, in care dupa  ce termin treburile casnice ma recompensez cu un ceai cald si o carte. Zile in care imi incalzesc sufletul langa candela aprinsa si in casa miroase a paine coapta. Zile fericite in care nimeni nu ma grabeste, nimeni nu ma preseaza, in care nu aud galagia si avalansa de informatii manipulatoare din media. Asa arata zilele in care sunt acasa, fericite...

Deocamdata am parte de putine astfel de zile, dar incerc sa le fac cat mai multe… 

Mi-au cazut tronc la inima: 
"Mie nu-mi e ruşine să am grijă exclusiv de copii mei, să fiu stăpâna bucătăriei mele, să-mi întâmpin soţul zâmbitoare şi cu cina caldă (pregătită, cu drag, unui om ce lucrează 12 ore zilnic într-un şantier), să mă las “întreţinută” financiar, să mă simt ocrotită, să mă simt mai puţin puternică şi mai puţin independentă ca alte femei. Eu încă nu m-am plictisit de copiii mei, n-am obosit să mă joc şi să vorbesc pe limba lor, nu simt că “mă tâmpesc” dacă nu conversez pe teme “serioase” cu alţi adulţi… Nu mă tem nici că soţul meu mă va vedea, în câteva luni, doar ca pe o gospodină anostă şi proastă, devenindu-mi brusc superior, nu mă deranjează nici că ştiu să schimb un scutec mai repede ca el. Nu mă simt umilită să spăl rufe sau vase, nu sunt obligată să o fac, dar îmi place să am casa mereu curată şi pot face asta chiar şi cu doi copii mici agăţaţi de poalele şorţului meu (virtual) de gospodină! "
http://www.jocurban.ro/2012/05/6870/

Pana la urma a fi sau a nu fi casnica este o decizie care ar trebui luata in interesul fericirii familiei dar si a fericirii personale.

   S u r s a   i m a g i n i : p i n t e r e s t . c o m 

2 comentarii:

  1. Doamne ajuta in toate! Ma gandeam la subiectul asta, zilele astea si-mi place muuult ce am citit aici! Astept cu nerabdare si alte postari legate de "fericirea zilelor de acasa"!!!! cu mult drag, Ioana

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Doamne ajuta! Cat ma bucur sa stiu ca mai sunt persoane pe aceeasi unda cu mine :)

      Ștergere